sâmbătă, 25 iunie 2011

Diversitate

Suntem incorsetati in reguli, norme, programe incarcate, suntem in permanenta viteza, incercand sa adaugam inca o ora celor 24 care par din ce in ce mai scurte, putine si neincapatoare. Suntem fire de nisip ce dispar cu o viteza ametitoare prin orificiul acela ingust al clepsidrei. Privit de la distanta, particulele de nisip par la fel. Incercati sa va apropiati. Incercati sa priviti cu atentie. Nu-i asa ca firele de nisip sunt diferite, reflecta lumina diferit, au o viata a lor? Suntem fire de nisip cu individualitate, reflectam lumina si oamenii si mediul in mod distict, particular, interiorizat si exteriorizat si avem nevoie sa fie asa pentru ca vrem ca trecerea noastra sa insemne ceva. Un ceva individual, definitoriu.


Suntem diferiti si cautam diversitate. In cele mai intime nevoi, in cele inexprimabile si mai ales exprimabile. Vrem ca diversitatea sa ne ofere mijloace de expresie, sa ne sustina autodefinirea, sa ne ajute sa reflectam lumina diferit.


Noi toti vrem asta, dar nu e de ajuns. Lipseste ingredientul fundamental. Puterea de a rupe 30 de minute din acele mult prea scurte 24 de ore pentru a ne uita in jur. Diversitatea e la orice pas, oferita de natura sau creata de om.


La Galati exista o mana de oameni cu suflet mare si maini de aur care traiesc diversitate. Din cand in cand se intalnesc si se aseaza in drumul tau aratandu-ti cat de mult conteaza pentru ei diversitatea, cat este de important pentru ei sa aduca in planul material tot ceea ce calatoreste prin ganduri si vise. Ei sunt diferiti si creeaza diferit.


Se intalnesc in cadrul Targului Madame Vintage. Aduc cu ei forme si culori, flori si vise si chiar lumi intregi, concentrate in obiecte care uneori nu ocupa causul palmei.


Corina aduce flori pe rame dantelate, in culori tari sau suave, sa le duci cu tine cand esti vesela sau trista. Iti aduce turcuazul potent, vesel, energizant, si iti aduce violetul acela intens, culoarea aceea care-ti ascunde cele mai intime ganduri si dorinte. Le aseaza intr-o bijuterie

discreta si ti le ofera cu zambet, stiind ca atunci cand vrei sa porti turcoaz, motivatia ta vine din adancuri, de la ce porti in suflet.


























Coralina aduce minunile pamantului. Le vorbeste cu sufletul si le convinge sa se aseze unele langa altele, sa se impleteasca armonios, sa te lase sa le vezi formele si profunzimea. Cateodata vor sa-ti soptesca la ureche, alteori iti imbratiseaza gatul sau incheietura mainii spunandu-ti ca tu femeie, esti ca si ele, parte din univers.





Dana vine cu lumi noi asezate cu toate nuantele lor uimitoare pe haine. Haine sa te imbrace, sa te mangaie, sa te scalde in culoare. Sa te ajute sa te infasori in dorinte si in vise.





Claudia aduce filigranuri romantice, subtile, faureste din duritatea metalului forme dantelate, le ingemaneaza cu pietrele pamantului si le ofera spre bucuria celor ce stiu ca finetea nu poate exista fara tarie, fara putere.








Alexandra vine cu intreaga lume de culori si forme ascunse in cutii din care sigur vor zbura zambete cand le vei deschide. Iti aduce ceara in culori care ascund atat cat trebuie mici comori si vaze pictate sa completeze liniile si culorile florilor tale. Si nu se rezuma doar la ce tainuiesti la tine in odaie, ci daruieste si secrete sa le tii la urechi.







Mirela M. (mirelamohjazi@yahoo.com) este povestitor. Dar nu povesteste in cuvinte, ci doar iti aseaza povestile in fata ochilor, sa le vezi cu ochii si sa le intelegi cu inima. Iti aduce Toamna sa o porti la gat, sau Marea, sau Padurea, iti aduce amintirile drumului de tara de la bunica, sau palarii sa-ti ascunda visul din ochi.






















Valentina (valentina.lazar@yahoo.com) creste pisici. Cu ochii mari, din nasturi rotunzi si cu urechiuse cuminti, dar atente la tot ce se intampla in jurul lor. Pisicile Valentinei nu miauna, nu zgarie, nu fugaresc soricei. Ele sunt pisici intelepte, care-si asteapta prietenii sa-i invete regulile primelor jocuri, asa cum ar trebui sa fie ele, cu prieteni reali, de incredere, cu care se poate imparti si perna, si primele nazbatii.









Constance este cautator de comori ascunse de timp. Cerceteaza case vechi si lumi vechi pentru a le descoperi detaliile cele mai emotionante. Isi imbraca lumea in parfumul vremurilor de demult – al ceainicelor de alta data, al calimarilor in care poposeau tocurile cu care domnii isi marturiseau iubirea doamnelor si domnisoarelor invaluite in dantele. Lumea ei e o poza in sepia, cu nuante insa vii, cu umbre si amintiri.




















V-am rapit aproape 30 de minute. Au trecut repede, nu-i asa? Acum o sa-mi zambiti. Va multumesc pentru zambetul vostru. Colegii mei va multumesc. Noi cei ce traim diversitate respiram zambete. Nu putem exista altfel.


Daruiti-va timp, daruiti-va timpul sa fiti voi, frumosi, clari, timpul sa va cautati si sa va exprimati!


Fara indoiala va vor rasari flori in cale, insa, ceea ce este cu adevarat important, va vor creste flori pe urme!





Niciun comentariu: